bandera infosar
Pro impreare sos Agregadores de Noas RSS, incarca s'icona cun su tastu de dereta de su sorighitu e, a pustis, seletziona 'Copia Indirizzo'. Pustis copiadu su collegamentu, incolla lu in s'agregadore tuo.

Limbas&Natziones: :: Pàrreres
cumpartzi custa noa cun sos amigos tuos invia mail stampa

Pàrreres


11/02/2013

1962: su Cuntzìliu Vaticanu segundu e sas limbas «natzionales» in sa liturgia

de Diegu Corràine

Su 25 de ghennàrgiu de su 1959, su Papa Giuanne XXIII aiat cunvocadu unu cuntzìliu nou. Su Cuntzìliu Vaticanu I fiat istadu in su 1870, cunvocadu dae Piu IX, su Papa de su Sìllabu e de s’infallibilidade pontificale.

Una de sas novidades mannas de custu Vaticanu II est istada s’abbandonu de su latinu comente limba de sa liturgia e s’impreu de sas “limbas natzionales”, comente resurtat in sa Costitutzione subra de sa Liturgia Sagrada SACROSANCTUM CONCILIUM de su 4 de nadale de su 1963. In s’art. 36 de custa Costitutzione intituladu «Latinu e limbas natzionales in sa liturgia», su comma 1 narat “S’impreu de sa limba latina, francu deretos particulares, siat mantesu in sos ritos latinos”. Su comma 2 narat “Però, sigomente s’impreu de sa limba natzionale podet èssere de utilidade manna pro su pòpulu no in pagas ocasiones, siat in sa missa siat in s’amministratzione de sos sacramentos, siat in àteras partes de sa liturgia, s’at a dare a sa limba natzionale una parte prus manna, mescamente in sas leturas e in sas ammonestatziones, in unas cantas oratziones e càntigos, cunforma a sas normas fissadas pro sos casos sìngulos in sos capìtulos sighentes”. Su comma 3 narat “In base a custas normas, tocat a sas autoridades eclesiàsticas territoriales cumpetentes, numenadas in s’art. 22-2, consultende finas, si b’at bisòngiu, sos pìscamos de sas regiones limìtrofas de sa matessi limba, a detzìdere pro s’ammissione e estensione de sa limba natzionale. Custa detzisiones ant a dèvere èssere aprovadas, e duncas cunfirmadas, dae sa Sede Apostòlica”. Su comma 4 narat “Sa tradutzione de su testu latinu a sa limba natzionale, chi cheret posta in sa Liturgia, cheret aprovada dae s’autoridade eclesiàstica territoriale cumpetente mentzionada in antis”. 

In su testu latinu (e finas ispagnolu)custas limbas sunt definidas “vernaculas”, in su testu frantzesu “du pays”, in s’italianu “nazionali”. E pro custu, a su nessi in Europa, ant interpretadu comente “limbas de istadu” (frantzesu, ispagnolu, italianu, etc.). Duncas, s’abbandonu de su latinu no est istadu unu progressu pro sas limbas natzionales a beru ma, antis, at afortidu sas limbas “istatales”, pro neghe de s’identidade farsa de natzione/istadu.

Sa Crèsia e sa limba sarda

Sa Crèsia, in sos sèculos colados, aiat dadu meda a sa literadura sarda e a sos istùdios de limba sarda, cun òperas originales e cun tradutziones, dae su Catechismu in limbàgios diferentes de sa Sardigna, a su Legendàriu de Garipa, a sa tradutzione sarda de sa Imitassione de Cristos, publicada in su 1871 e bortada dae un’àteru preìderu, Iuanne Batista Casula. 

Custu, sena contare sas chentinas de prèigas chi deghinas de preìderos naraiant in sas crèsias sardas finas a sos annos chimbanta de su sèculu in pessu coladu, su prus inèditas. A unu chirru, de seguru b’aiat sa passione e interessu pro sa limba sarda, bida dae unos cantos religiosos comente sìmbulu de s’identidade natzionale sarda, ma, a s’àteru chirru est craru chi sa Crèsia sarda impreaiat sa limba locale, su sardu e sas àteras limbas de Sardigna, comente su tataresu, su gadduresu o s’aligheresu, pro agiuare su proselitismu e sa relatzione de s’òmine cun Deus.  Ma chi si siat tratadu de passione pro sa limba o de bisòngiu comunicativu, est craru su cuntributu de sa Crèsia a s’unione ispirituale de sos Sardos e finas a s’unione natzionale. Tando, su sardu, che a sas àteras limbas, finas de istadu, non podiat pretèndere de intrare in sa Liturgia ma s’acuntentaiat de sa presèntzia in sa paraliturgia. 

Ma in su Noighentos est minimadu s’interessu pro su sardu in sa Crèsia e su Fascismu at fatu su restu. A su nessi finas a su Cuntzìliu Vaticanu II, in ue sas limbas no ufitziales che a su sardu nche sunt abbarradas in foras de sa Liturgia. A su nessi finas a cando una cantas limbas chi si sunt ischidadas cun movimentos unitàrios de làicos e religiosos, pro pretèndere dae sa Crèsia, dae su Vaticanu, Liturgia e Libros Sacros in sas limbas natzionales issoro: Catalanos, Bascos, Galitzianos, Friulanos. Issos sunt resessidos a interpretare su Vaticanu II in favore issoro e a impònnere su valore de “natzionale” comente agetivu de natzione e non de istadu!

Non bi semus resessidos galu sos Sardos a otènnere dae su Vaticanu su reconnoschimentu finas de sa limba “natzionale” nostra, mescamente ca semus nois chi mustramus de non chèrrere una limba ebbia ma duas o tres o bator, pro sas Iscrituras, pro sa Missa e sa Liturgia. In Vaticanu, est giai meda si nde leant in cunsideru unu de sardu! Custu est s’ostàculu mannu. Sa neghe est nostra. E tando non balet a s’inchietare cun sos pìscamos sardos incurpados de non chèrrere su sardu in crèsia. 

Est petzi su Vaticanu chi nos podet autorizare e non sos pìscamos. Ma petzi si sos Sardos ant a fàghere sa parte issoro, unitària, in contu de limba, lassende a unu chirru su localismu.


[dae EJA 12,02012]


#Diegu Corràine

» in segus